At last, another newspaper reports on Todea...

Imi cer iertare fata de cei pe care i-am turnat

Ziua, 20/08/2008

-- E regizor, director al Teatrului "Ion Creanga" din Bucuresti si fost vicepresedinte al Uniunii Teatrale din Romania. Are "origini burgheze" si timp de 60 de ani si-a ascuns legatura cu Securitatea, cu care a colaborat din scoala si pana la caderea comunismului, care i-a "dat voie" sa lucreze in Televiziune, sa faca spectacole omagiale pe stadioane si teatru tv in studio.

Cand v-ati intalnit prima data cu Securitatea?                                       La 14 ani. Relatia mea cu Securitatea a inceput in 1950. Aveam 14 ani, cand la noi acasa a venit un ofiter, cu un caiet al meu in care scrisesem pe o pagina intreaga ca vreau sa moara comunismul si cei care l-au produs, incheind cu o formulare, "Cu Dumnezeu La Treaba", initialele numelui meu - Cornel Dan Lucian Todea. Pentru ofiterul de Securitate, asta era proba ca sunt un dusman educat de parintii mei in spirit legionar. Asta se sanctiona cu inchisoarea. Nu a mea, pentru ca sunt mic, ci a parintilor mei. Am incercat, inutil, sa explic ca nu era vorba despre un manifest, ci doar despre manifestarea indignarii mele, in propriul meu caiet, fata de aroganta unui nou coleg de scoala. Inflexibil, la capatul unui drum de amenintari, securistul mi-a explicat ca imi poate oferi sansa ca parintii mei sa nu fie arestati: trebuia sa semnez un angajament, pe care sa nu il marturisesc nimanui, ca voi scrie niste compuneri despre modul in care se comporta profesorii mei de romana si de germana. Solutia mi s-a parut salvatoare. Am semnat fara ezitare si, la cateva clipe dupa ce a plecat, le-am relatat parintilor toata istoria. Parintii mei, care au inteles exact despre ce este vorba, au hotarat sa mergem acasa la cei doi profesori, sa le spunem ce mi s-a intamplat si sa-i rugam sa formuleze ei "compunerile" - note informative, pe care urma sa le predau celui de la Securitate. Ceea ce am si facut. Asa a debutat "colaborarea" mea cu Securitatea.

In 1952 ati intrat la inchisoare.                                                      La 16 ani, am fost arestat in curtea casei si cercetat pentru apartenenta la o organizatie contrarevolutionara a unor colegi, organizatie din care nu am facut parte si de a carei existenta am aflat in timpul interogatoriilor. Nu eu ii tradasem. Dupa 7 luni sunt eliberat impreuna cu alti colegi. Mi se pun in vedere doua lucruri: faptul ca nu am voie sa povestesc  nimanui despre episodul "inchisoare" si faptul ca va trebui sa dau informatii despre colegi si profesori din scoala. Am incercat sa ma salvez. Nu m-am intors la liceu: m-am facut muncitor pe un santier de forari de puturi. Am forat la Palatul Telefoanelor, pe urma in Vitan, mai tarziu am devenit manipulant de materiale si mi-am terminat liceul la fara frecventa.

Cum ati ajuns sa faceti teatru?                                                                                                   Se reluase concursul la IATC la regie de teatru. Erau trei locuri. Am avut noroc, in final s-au suplimentat locurile (la noua) si m-am trezit admis. In dosar eram inscris ca muncitor cu parinti pensionari, ceea ce atunci era si adevarat. Tatal meu condusese Casa Asigurarilor Sociale, fiind unul dintre fondatorii sistemului de asigurari sociale. "Comprimat", terminase cariera contabil la Cazanesti. Mama era farmacista. Pensionari la momentul dat.

Si i-ati pacalit?                                                                                                                        Am crezut. N-a trecut mult si Securitatea a reaparut in viata mea sa ma intrebe ce-i cu dosarul ala. Urma exmatricularea mea. Am ramas in facultate, cedand din nou. Linistea mea este data de faptul caa nu exista nici un coleg care sa fi patimit ceva din cauza asta.

Dar notele vi le solicitau ei sau le dadeati din proprie initiativa?                                                 Numai la solicitarea lor. De-a lungul vietii mele au aparut o serie de accidente care determinau reaparitia Securitatii in formele ei active. Aveam rude in strainatate, am facut o pasiune pentru o frantuzoaica, a fugit fratele meu in Franta (in anii '70), veneau felurite turnatorii la adresa mea, la care trebuia sa raspund.

Ce s-a intamplat cand v-a plecat fratele?                                                                                  Am fost chemati la militie si ni s-a spus nu sa-i cerem sa se intoarca, ci sa taca. Formal i-am spus, dar el a continuat sa vorbeasca la Europa Libera. Si recunosc ca i-am reprosat-o; mie asta-mi facea viata grea aici.

Din scoala ati ajuns direct in TVR?                                                                                            Dupa facultate, mi s-a propus sa ma duc la televiziune, dar din cauza dosarului meu de cadre nu s-a putut. Am ramas asistent la scoala, iar doi ani mai tarziu, iar mi s-a pus in discutie angajarea la televiziune. Erau vremuri mai destinse, mi s-a acceptat dosarul cu parinti "pensionari". Am ajuns in elita realizatorilor TV, la un moment dat sef al regizorilor si ulterior director la productia de film.

Dar nu credeti ca asta a fost posibil cu acceptul Securitatii?                                                          Nu stiu daca erau consultati, dar stiu sigur ca ar fi putut sa se opuna.

Ei, Securitatea, va acceptasera totusi.                                                                                      Da, ar fi putut spune ca sunt un dusman al poporului, de origine burgheza.

Securitatea v-a permis sa faceti niste lucruri.                                                                            Sa-mi fac meseria. Vina asta o am, am vrut sa exist. Nu am avut curajul fratilor si al prietenilor mei de a pleca si de a incepe o viata noua in alta tara. Iubeam meseria pe care o faceam, regia de televiziune. Nu Securitatea ma ajuta sa o practic. Nu Securitatea mi-a facut spectacolele. Spaima mea era ca Securitatea sa nu ma impiedice.

E adevarat ca nimeni n-ar fi putut face o cariera in Romania fara acordul Securitatii?                     Nu e adevarat. Se putea, cu conditia sa nu ai ghinioanele si trecutul meu nefericit. Daca spaimele mele nu ar fi inceput la 14 ani, poate ca altul ar fi fost destinul meu.

Stiti ca in introducerea la cartea cu dosarul lui de Securitate, N.C. Munteanu va descrie pe dvs. ca unul dintre turnatorii lui din TVR?                                                                                                                       N-am stiut. In viata mea, poate doua note mi s-au cerut despre el, iar una era despre intentia lui de a pleca din Romania.

Ce scriati in acele note?                                                                                                            De cele mai multe ori, chestii anodine sau deja cunoscute. Dar care "turnator" spune altfel? Existenta Securitatii in viata mea este un episod care, copil fiind, mi-a sadit o profunda teama fizica si psihica, mi-a timorat si amputat adolescenta, mi-a maculat maturitatea. Am turnat pentru ca nu am avut forta sa rezist. Copil fiind m-am visat erou, plin de curaj, drept, justitiar, model fiind parintii mei. Visul meu a esuat. Astazi este greu sa imi explic spaimele, lasitatile, compromisurile, schizoidia existentei mele.

De ce n-ati marturisit dupa Revolutie?                                                                                      Momentul '89 a fost pentru mine un moment de imensa bucurie, dublat insa si de o nesfarsita tristete. Tristetea pentru ca momentul in care visele mele de libertate se realizeaza vine dupa un lant de compromisuri grave facute de mine, care imi interzic sa particip la aceasta viata noua. Am demisionat atunci din postul de director al Teatrului Creanga. Cand mi s-a propus sa intru in politica sau mi s-a oferit accesul la unele demnitati care presupuneau sa nu fi colaborat cu Securitatea, am declinat ofertele, explicand motivul refuzului: "colaborarea" din timpul dictaturii.

Trecut de jumatatea vietii, mi-am reluat drumul de la zero. M-am reangajat regizor la TVR. Dupa un timp, directorul numit in locul meu la conducerea teatrului a demisionat. La rugamintea fostilor mei colegi, am dat concurs pe postul ramas vacant si l-am obtinut. Din acea clipa am incercat sa fac, impreuna cu intreaga echipa a teatrului, tot ce am considerat ca este mai bine pentru a da stralucire acestei instutii, in conditiile libertatii.

Am traversat toate perioadele de intuneric ale vietii mele fara a implica pe nimeni, nici macar pe cei mai apropiati, in spaimele mele, in sila mea de mine, in nevoia mea de ajutor. Fac aceasta marturisire astazi. Socotesc turnatoria abjecta. Vreau sa-mi cer iertare fata de toti cei care au aparut vreodata in notele mele, cu convingerea ca nimeni n-a avut de suferit.

O fac si pentru a exprima respectul si admiratia mea celor care nu au facut nici o concesie si au platit curajul lor cu suferinte cu mult mai mari decat ale mele. Regret enorm ca nu am fost in stare sa le imit exemplul. "Colaborator" silit, am incercat sa nu fac nici un rau nimanui. Ca om am incercat sa fac tot binele care mi-a stat in putere. Ca artist am incercat sa ma salvez.

O sa plecati de la Teatrul Creanga?                                                                                            Da. Demisia de onoare mi-am dat-o in '90. Acum...

Iulia POPOVICI